Scrisul e rodul imaginaţiei unui om. E ceea ce se petrece în mintea lui. Ceea ce gândeşte, ceea ce simte. O poezie plină cu sentimente de dragoste, sau chiar un roman macabru. Un singur scriitor le poate scrie pe ambele. Poezia de dragoste atunci când este îndrăgostit, iar romanul (sau hai să zicem o povestire, deoarece este mai scurtă şi durează mai puţin să fie scrisă) de groază poate fi scris exteriorizându-şi sentimentele de frică, de teroare, de spaimă.
Scrisul e ceea ce face un om atunci când sentimentele, trăirile sale, dau pe dinafară, iar el nu şi le mai poate controla. O pagină de jurnal, o poezie, sau, de ce nu, o tentativă a unei povestiri sau a unui roman. În timp ce scrie, el va simţi cum se destinde de lumea exterioară, intrând în lumea imaginară a ceea ce este frumos, aşa cum el vrea să fie lumea defapt.
Dacă vei întreba un scriitor de ce a scris acel lucru, el îţi va descrie cu lux de amănunte trăirile sale din acel moment, ajungând să le simtă din nou şi chiar retrâind imaginar acel moment care l-a făcut să scrie.
Un pustnic din Munţii Anzi spunea că dacă vei întreba un scriitor despre o cicatrice exterioară, chiar dacă el nu a văzut-o până atunci, îţi va spune poveste acelei cicatrici, sau va inventa una pe loc. Aşa sunt scriitorii, inventează lucruri. Crează.
Fără scriitori, nu ar exista cărţi. Fără cărţi nu ar exista cultură. În fond, cercetătorii britanici (scumpii noştri cercetători britanici, ce ne-am face fără ei?) au dovedit că cititul te face să te simţi cu până 70% mult mai relaxat decât când ai asculta muzică. Dar tu încearcă să combini aceste activităţi. Încearcă să citeşti în timp ce asculţi muzică, şi poate vei ajunge să te relaxezi într-un procent de până la 100%.
Scumpii noştri cercetători britanici, care aparent nu au ce face, au dovedit că la un scriitor există o şansă de 121% să sfârşească schizofrenic. Lumea pe care a creat-o ajungând să îl acapereze în acel mod în care la bătrâneţe să se creadă în acea lume. Oare C.S.Lewis a murit crezând că este un membru al societăţii narniene? Oare Aslan l-a vizitat în ultimele sale momente mulţumindu-i creatorului său?
Un mare filosof grec spunea odată să nu credem pe cuvânt ceea ce scrie un scriitor. De ce? Pentru că tot ceea ce scrie sunt minciuni.
Defapt, nu crede nici măcar ce am scris. Totul este o minciună.
Chiar şi ultima propoziţie.
Un paradox, nu-i aşa? Un paradox cu care orice scriitor se confruntă mereu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu